În ţara unde datoria
Ne e comoară-nstrăinată
A fost odată o prinţesă,
O Aurelie curată.
Ea a uitat de tinereţe
În trup dorind altă candoare
Iubirea necondiţionată
Mai teafără ca orişicare...
Rememorându-i jertfa sacră
Nu poţi să nu te doară toate,
Ea a plătit pentru onoare
În ţara plină de păcate.
Acele lacrimi îngheţate
N-au fost vărsate pentru sine,
Strivită-n egoismul lumii
Să-i fie lui mereu mai bine.
O vom chema prin lacrimi calde
Şi-o vom ruga să ierte toate,
Deşi absurd e tot demersul,
Preacondamnabile păcate...
Nu doar părinţii au pierdut-o,
Nu doar surorile şi fraţii,
Semeţi, cu creste spre luceferi
Mereu vor plânge-o Carpaţii.
Cu toţii am pierdut-o, oameni,
Căci Aura e-n fiecare,
E vocea raţiunii sacre,
Iisus jertfindu-se-n altare.
A înfruntat şi risc şi teamă,
Mă luminez când îi ascult,
Cu îngerii din cer de-o seamă,
Căci ne-a iubit atât de mult!
