Poarta mării spre albastru
de Florin Fînaru
de Florin Fînaru
Mi-am îndrăgostit aripa de o mare visătoare
Şi molatec trece clipa, o corabie în zare...
Vechiul Tomis cântă liber pe o margine de lume,
Un tablou pictat de valuri printre pensule de spume,
Trec iubiri ce-şi poartă-n taină crucifixul de mătase
Aşteptându-şi largul mării de pe maluri să îi lase.
Uliţi vechi măsoară paşii coborând spre depărtare,
Iar Ovidiu te îndeamnă din vechime spre visare,
Aripi large îşi deschide orizontul către ape,
Să-mi cânt marea cea din suflet versul încă nu mă-ncape...
Îmi şopteşte o poveste în tăcerea ei albastră
De corabia visândă şi reală, viaţa noastră,
Cum alunecă prin valuri spre un orizont mai lin,
Vis tăcut în infinitul de la Pontul Euxin.
Către porţile înalte gândurile mele cresc
Pânze albe de lumină oglindind simbol ceresc
Şi alintă gândul zării visător spre infinit
Venerând spiritul mării ce domneşte la zenit.
Marea este poarta lumii spre albastrul spiritual
Ce-i repetă nemurirea vocea fiecărui val
Suntem pescăruşii zării căutând mereu un dor
Nestatornic în esenţă cu destin de călător.
