Muntele fără piatră  

                      de Florin Fînaru

   Elogiul nebuniei e universal,

   Devine joc absurd şi fără miză ,

   Gonim bezmetici timpul spre senzaţional,

   E vremea când şi soarele e-n criză!

   Erasmus doarme la zenit şi abisal

   E mersul lumii, munte fără piatră,

   Mărire-n raţional lipsit de vertical,

   E frig în sensul pâinilor din vatră!

   O masă a tăcerii în sistem solar

   Se tulbură-n vibraţii pe-o planetă,

   Fructul cunoaşterii s-a revelat amar,

   Se micşorează cerul în lunetă!

   Stăpânul luminii mii braţe frământă,

   Prin pânze de aur corabia sa

   Spre capăt de timp viitor se avântă

   Păcatele lumii topindu-le-n ea!

   S-aprinde şi timpul şi-n arderea vastă

   Scântei de cenuşă trec iute, barbar,

   Adam nu mai simte durerea din coastă

   Şi jertfă sublimă e vântul solar!

   Spectacolul lumii clepsidra îşi frânge,

   Orgolii sonore aruncă prin geam,

   În Calea Lactee o pată de sânge

   Dilată secunda solarului neam.

   Doar Arca lui Noe tăcută încarcă,

   Fidelă iubirii cu flacăra-n bernă,

   Secundele stinse, ea, ultimă barcă,

   Redându-le suflul, clipă eternă!