Poarta mării spre albastru 
de Florin Fînaru

                                       

                                   Mi-am îndrăgostit aripa de o mare visătoare

                                   Şi molatec trece clipa, o corabie în zare...

Vechiul Tomis cântă liber pe o margine de lume,

Un tablou pictat de valuri printre pensule de spume,

Trec iubiri ce-şi poartă-n taină crucifixul de mătase

Aşteptându-şi largul mării de pe maluri să îi lase.

Uliţi vechi măsoară paşii coborând spre depărtare,

Iar Ovidiu te îndeamnă din vechime spre visare,

Aripi large îşi deschide orizontul către ape,

Să-mi cânt marea cea din suflet versul încă nu mă-ncape...

Îmi şopteşte o poveste în tăcerea ei albastră

De corabia visândă şi reală, viaţa noastră,

Cum alunecă prin valuri spre un orizont mai lin,

Vis tăcut în infinitul de la Pontul Euxin.

Către porţile înalte gândurile mele cresc

Pânze albe de lumină oglindind simbol ceresc

Şi alintă gândul zării visător spre infinit

Venerând spiritul mării ce domneşte la zenit.

Marea este poarta lumii spre albastrul spiritual

Ce-i repetă nemurirea vocea fiecărui val

Suntem pescăruşii zării căutând mereu un dor

Nestatornic în esenţă cu destin de călător.