Stelele ploi

                              de Florin Fînaru

Suntem galaxii diferite

Și timpul ce crește în noi

Adună oglinzi risipite

Din lacrima stelelor ploi.

Te-nchipui etern în visare

Atlantul din tine e zeu…

Sublim ne-am pierdut în uitare,

În jocul absent și ateu.

Și vine o vreme când plouă

Și plouă cu noi către cer,

Ne-ntoarcem din frunze de rouă,

Din lumea de vis efemer.

Mai cade puternic lumină

Din ochii absenți ca un neant,

Se-ntoarce-n privirea divină

Oftatul prelung din atlant.

Mai ninge spre stele lumină,

Pământul mai plouă spre cer

Cu clipe ce ies din rutină,

Din sufletul lumii stingher.

Mai curge-nsetată poveste

Din freamătul lumii absent

Și urcă agale spre creste

Iluzia unui torent.

Ne-ntoarcem în albele astre

În zborul rotit spre înalt,

Ne-ntoarcem prin vămile-albastre,

Noi, stelele ploi din bazalt.