Pădurea

                                        de Florin Fînaru

Pădurea e templul pământului mamă

Şi raiul terestru ce-adună tăcut

Inele în arbori cu ţara de-o seamă

Zidiri verticale din humă şi lut.

Pădurea mă cheamă în inima-i caldă

În jocul ei verde pe braţe de vânt

Mă strigă solară, cu raze mă scaldă

Prin frunzele-i şoapte în dulcele cânt.

Pădurea e leagănul trupului ţării

Poveste-mpletită din vremuri străvechi

Din creştet de munte la freamătul mării

Şi-n nopţile sfinte cu stele perechi.

Pădurea ne creşte în suflet şi-n glie,

Iar verdele-i sacru dă vieţii contur

În pace veghind capodopera vie

Chiar cerul se-mbată din aeru-i pur.

Şi vede înaltul prin geană de lună

Pe spaţii plăpânde rodind efemer

Pădurea crescându-i pe toţi împreună

Pădurea unită spre muguri de cer.