Leana, chipul mamei mele
de Florin FînaruSurioara mamei mele,
Tanti Elena Strungaru,
Mângâiatu-ne-a amaru’,
Fie-i drumul lin spre stele!
Mama Profira sus aşteaptă
La porţi înalte de mister
Pe fata ei cea înţeleaptă,
Să urce calea către cer.
Tata Saulea, de departe
O simte în al lumii prag,
El ştie moartea ce-o desparte
De Vasea, soţul ei cel drag!
Dar tanti Leana mai rămâne,
E-aici cu noi, deşi nu ştim,
O, Doamne, e atâta lume...
Mai stai, mătuşă, te iubim!
N-ar vrea de noi să se despartă,
E bine-aicea lângă noi,
Dar cerul a deschis o poartă
Şi-o cheamă-n lumea de apoi.
Ea doarme lin ca o lumină
În pragul marelui apus,
Înalt, o mângâiere lină
O cheamă-n lumea Lui Iisus.
O punte de lacrimi ne leagă
De taina cea sacră de sus,
E vremea când Leana cea dragă
Se-ntoarce în vorbe ce nu-s.
Ar vrea să ne spună cuvinte,
Dar trupu-i plăpând a-ngheţat,
Deasupra-i luminile sfinte
O mângâie neîncetat.
Spre ele mătuşa priveşte
O altă lumină acum,
Un înger din Carte-i citeşte
Mătuşii pe ultimul drum.
O voce înaltă o cheamă
Din Tată, din Fiu şi din Duh,
Mătuşa cu chipul de mamă
Se-nalţă prin vămi de văzduh.
Ne plânge lumina-n privire,
Iar lacrima creşte în noi,
Când Sensul profund din Iubire
Îşi cheamă un suflet ’napoi.
Spune-mi-va o boltă-ntreagă,
Că acolo, printre stele,
E mătuşa mea cea dragă,
Leana, chipul mamei mele.
8 ianuarie 2011, Iaşi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu